Quick-Sell Logo
Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Maroc – Marele circuit

Marrakech – Casablanca – Rabat – Volubilis – Meknes – Fes – Ifrane – Midelt – Erfoud – Tinghir – Todra – Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Essauira
EUR 1875 00 EUR
pret/persoana
Oraşe imperiale, oaze şi incursiune în Munţii Atlas
Vă invităm într-o ţară mică, care ar putea fi declarată monument, deoarece atrage mii de turişti prin arhitectura sa deosebită, prin bazarele pline de agitaţie, dar mai ales prin magnificul peisaj unde munţii, pădurile, cascadele, deşertul şi plajele minunate dau o notă romantică bogăţiei orientale plină de exotism şi mister. Veţi fi învăluiţi de un amestec fantastic de oameni, mirosuri, culori şi sunete în vechile sau actualele capitale ale Marocului: Casablanca, Marrakesh, Fes sau Rabat. Marocul vă va oferi o imagine sugestivă, foarte bine conservată, a civilizaţiei arabe din nordul Africii, în toată splendoarea ei, încadrată fericit de spaţiul mediteranean în care s-a născut şi a înflorit, punându-şi apoi amprenta binefăcătoare, timp de aproape şapte secole şi asupra civilizaţiilor din zona de sud-vest a Europei.

Info insotitor: însoțitor de grup, ghizi locali

Obiective natura: Grădinile Menara, Munţii Atlas, Pasul Tizi n'Tichka, Deşertul Sahara, Canionul Todra, Parcul Ligii Arabe, La Corniche, Munților Atlas Munţilor Atlas Mijlocii,Parcul Ligii Arabe

Obiective arta: Moscheea Koutoubia, Mormintele Sultanilor Saadieni, Palatul Bahia, Bab Agnau, Bazarul, Piaţa Jamaa-el Fna din Marrakech, Medina din Essaouira, aşezarea fortificată Ait Ben Haddou, Atlas Studios, Medresa Attarine, Medresa Bou Inania, Şcoala Coranică, Moscheea Qaraouiyine, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, cartierul evreiesc Mellah, Palatul Regal din Marrakech, Palatul Regal din Fes, situl arheologic Volubilis, Meknes cu depozitele de grâne ale Sultanului Moulay Ismail, zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansour, mormântul Sultanului Moulay Ismail şi vechea Medina, Rabat cu Fortăreața Mechouar, Palatul Regal, Turnul Hassan, Kasbahul Oudaya şi Mausoleul, Casablanca cu Piața Mohamed al V-lea, Primăria, Catedrala Sacre Cœur, Noua Medină şi Moscheea Hassan al II-lea.

Obiective traditii: Plimbare cu cămilele în Deşertul Sahara, preparatele tradiționale marocane,

Obiective distractii: Cină orientală cu spectacol folcloric, apus de soare în Deşertul Sahara

Info tarif:

1875 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 260 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 turişti

Nr minim de turisti: 21

Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 turişti; pt. 19-15 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.)

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: 10 mic dejunuri şi 10 cine



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Paris – Marrakech
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 12:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1889 (15:00 / 17:10), de unde se va pleca cu zborul AF 1776 (21:10 / 23:30) spre Marrakech, al doilea oraş imperial ca vechime, supranumit „Perla Sudului”. Istoria spune că în anul 1062, nomadul Almoravides, călugărul-soldat, a trecut munţii şi descoperind acest ţinut de vis, nu l-a mai putut părăsi. Puţin mai târziu, Marrakech devenea capitala unui mare imperiu, recunoscut din Andaluzia până în Sudan. Cuvântul Marrakech provine din limba berberilor şi înseamnă „Aşezarea lui Dumnezeu”. După sosire, transfer pentru cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Marrakech – El Jadida – Casablanca
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Mogador Marina 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață ne vom deplasa spre orașul - port El Jadida care a fost fondat în 1502 ca fiind una dintre cele mai vechi colonii portugheze din Africa de Vest. Orașul inițial fortificat a fost cunoscut sub numele de Mazagan și este recunoscut în prezent ca un exemplu important al arhitecturii renascentiste portugheze. Ultimul teritoriu marocan care urma să fie abandonat de portughezi în 1769, Mazagan a decăzut, fiind în cele din urmă reconstruit de sultanul Abd al-Rahman și botezat El Jadida sau „Noul”. Ne vom deplasa apoi la Casablanca, unde vom face un tur panoramic al capitalei economice a Marocului, oraș care se bucură de o binecuvântată așezare într-un minunat golf al Oceanului Atlantic și unde, în cochetele cafenele, parcă se mai simte încă parfumul inefabil a lui Ingrid Bergman învăluit în fumul țigărilor lui Humphrey Bogart. În timpul turului vom avea prilejul de a admira Piața Mohamed al V-lea, inima orașului, flancată de o splendidă arhitectură colonială franceză, Primăria, Catedrala Sacre Coeur, o lucrare fascinantă a arhitecturii în stil neogotic, cu influențe Art Deco și marocane, construită în anul 1930 când Marocul era încă sub conducerea Franței, Parcul Ligii Arabe și Noua Medină. Vom putea vizita Moscheea Hassan al II-lea, simbolul orașului, a treia ca mărime din lume, cu un turn de 210 m înălțime care domină orașul (costul biletului de intrare este de 14 euro și se va achita la fața locului). Cină și cazare la Hotel Mogador Marina 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Casablanca – Rabat – Volubilis – Meknes – Fes
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Atlas Saiss 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Fortăreața Mechouar Turnul Hassan Zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansou Situl arheologic Volubilis
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Rabat, capitala politică a Marocului și reședința regală situată pe malul Oceanului Atlantic, la gura de vărsare a râului Bou Regreg. Vom pătrunde în Rabat prin intrarea străjuită de cele cinci porți decorate cu arcuri gigantice, ghirlande și arabescuri florale și vom porni în turul panoramic de oraș în timpul căruia vom vedea Fortăreața Mechouar, care adăpostește Palatul Regal, Turnul Hassan, unul dintre simbolurile orașului, construit în perioada regelui Almohadic în sec. al XII-lea, Kasbahul Oudaya și Mausoleul, o minunată lucrare din marmură albă, unde se află mormintele regilor Mohamed al V-lea și Hassan al II-lea. În continuarea zilei vom pleca spre Meknes, cu o oprire pentru a vizita situl arheologic Volubilis, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1997, unde vom admira cele mai bine conservate ruine romane din nordul Africii şi unele dintre cele mai bine conservate Mozaicuri Romane. Ne vom opri apoi în Meknes, o altă capitală imperială a Maghrebului, unde vom resimţi din plin măreţia cu care s-au înconjurat suveranii dinastiei Alauita, care a cunoscut perioada de glorie în timpul Sultanului Mulay Ismail, contemporan cu Ludovic al XIV-lea al Franţei, sultan care a dorit să transforme oraşul într-un regat, ordonând construcţia numeroaselor palate, moschei, lacuri, grădini etc., însă din păcate, nici după 50 de ani, construcţiile nu erau terminate şi nici nu au mai fost vreodată. În Meknes vom admira zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, mormântul Sultanului Moulay Ismail şi vechea Medină. Ne vom deplasa în finalul zilei la spre Fes, unul dintre cele mai vechi orașe islamice din lume, centru al întâlnirilor culturale și intelectuale, bijuteria culturală a Marocului. Cină și cazare la Hotel Atlas Saiss 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Fes
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Atlas Saiss 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Oraşul nou Oraşul medieval Oraşul vechi Medresa Attarine Palatul Regal Cartierul evreiesc Mellah
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Fes, prilej cu care vom intra în atmosfera plină de culoare şi mister pe care o degajă străduţele înguste şi întortochiate din labirintul Medinei Vechi. Capitala intelectuală și centrul religios al Marocului, Fes este perla lumii arabe, considerat a fi cel mai vechi și cel mai conservatorist oraș al lumii islamice, aici aflându-se cele mai vechi universități din lume, precum Universitatea Al-Karaouine, fondată în anul 859, cea mai veche universitate arabă din lume și cea mai importantă instituție de învățământ superior Islamic, fapt pentru care Fesul a devenit orașul filozofilor, al teologilor și centrul artelor Andaluziene. Vom vedea că oraşul este împărţit în trei părţi: oraşul nou, construit în anul 1912 pe vremea când Marocul era colonie franceză, oraşul medieval, construit pe vremea imperiului Meridines în sec. al XIII-lea şi oraşul vechi, pe atunci Fez el Bali, construit pe vremea imperiului Idriss, oraş care a fost descoperit în anul 809. Vom descoperi Medresa Attarine, locaţia unei frumoase şcoli islamice, care datează din sec. al XIV-lea, Medresa Bou Inania, exemplificare a artei arhitecturale islamice, atelierele meşteşugarilor, artiştilor şi tăbăcarilor, Şcoala Coranică, Moscheea Qaraouiyine, una dintre cele mai vechi universităţi islamice, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, renumita piaţă unde se poate vedea şi fântâna cu acelaşi nume şi cartierul evreiesc Mellah. În finalul zilei vom admira Palatul Regal faimos prin elementele de arhitectură arabă și maură, acesta fiind una din reședințele actualului rege al Marocului, motiv pentru care nu este permis accesul în interior. Cină şi cazare la Hotel Atlas Saiss 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Fes – Ifrane – Midelt – Erfoud
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Ifrane Munților Atlas Munţilor Atlas Mijlocii Deșertul Sahara
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Ifrane, o stațiune încântătoare de schi din regiunea Munților Atlas Mijlocii care s-a dezvoltat în timpul administrației franceze, având astfel un stil inconfundabil european, asemănător unui sat alpin. Itinerarul zilei ne va purta prin păduri dense de pini și cedrii, ferme terasate și sate de berberi Arzou, cunoscuți pentru obiectele manuale artizanale și ca experți în țesutul covoarelor. Vom opri în micuța și liniștita localitate Midelt, situată la poalele Munților Atlas, pentru dejun, după care vom pleca spre Erfoud pentru cină și cazare la Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Erfoud – Todra – Tinghir
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Riad Lamane 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar autovehicule 4x4
  • Obiective:  Canion Todra Deșertul Sahara Festival al Curmalilor
  • Optionale:  plimbare cu cămilele
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață vom putea admira răsăritul soarelui printr-o scurtă incursiune în autovehicule 4x4 printre dunele din Merzouga. Ne vom deplasa spre Deșertul Sahara, vom ajunge la faimosul Canion Todra, străjuit de roci monolit cu o înălțime de aprox. 300 m, unde vom face o oprire pentru a admira și a fotografia peisajul mirific. Opțional, puteți face o plimbare cu cămilele (se va achita la fața locului). În continuarea zilei ne vom deplasa spre Tinghir pentru cină și cazare la Hotel Riad Lamane 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Tinghir – Ouarzazate
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel Karam Palace 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Ne vom bucura de o zi de excepție, prilej de a cunoaște mai profund cultura și viața autentică a localnicilor din satele berbere, care au stăpânit Munții Atlas de peste 3.000 de ani și de a admira peisajele minunate pe care le vom străbate într-un traseu inedit și spectaculos până la Ouarzazate, numit și Poarta către „Deșertul Sahara”, oraș situat pe un platou deșertic la o altitudine de 1.600 m, dincolo de care se întinde la nesfârșit Deșertul Sahara. Ridicat în anul 1928, Ouarzazate este renumit pentru trandafirii săi și reprezintă în prezent punctul de plecare spre oaze și spre satele fortificate din sudul Marocului. Orașul a fost ridicat de berberi, care au construit proeminentele „kasbahs”, așezări fortificate terasate, un fel de medine, care oferă o priveliște de neuitat. Cină și cazare în Ouarzazate la Hotel Karam Palace 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Marrakech
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  „Atlas Studios” Pas Tizi n'Tichka Numeroasele așezări berbere
  • Descriere:  Mic dejun. Ne vom bucura de o zi de excepție, prilej de a cunoaște mai profund cultura și viața autentică a localnicilor din satele berbere, care au stăpânit Munții Atlas de peste 3.000 de ani și de a admira peisajele minunate pe care le vom străbate într-un traseu inedit și spectaculos. Ne vom îndrepta spre Ait Ben Haddou, așezare fortificată inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, aceasta fiind una dintre cele mai importante așezări de-a lungul vechiului drum de caravane dintre Sahara și Marrakech, pe care erau transportați în trecut, sclavii, aurul, fildeșul și sarea. Spectaculoasa fortăreață a servit ca decor pentru numeroase filme, printre care și celebra producție cinematografică „Prințul Deșertului”. Vom vizita „Atlas Studios”, unde au fost filmate numeroase pelicule celebre, precum Lawrence - Prințul Arabiei, Iisus din Nazaret, Războiul Stelelor, Gladiatorul, Mumia etc.. Vom ajunge în inima munților Atlas, vom traversa pitorescul pas Tizi n'Tichka, aflat la o altitudine de 2.260 m, de unde vom putea admira numeroasele așezări berbere, cu casele lor tipice de pământ, care adăpostesc familii numeroase și care sunt răspândite prin văile adânci ale munților, după care ne vom deplasa spre Marrakech pentru cină și cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Marrakech
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Moscheea Koutoubia Piaţă Jamaa-el Fna Grădinile Menara Palatul Bahia Bab Agnau
  • Optionale:  cină cu spectacol tradiţional marocan la Restaurantul „Chez Ali”
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării „oraşului roşu”, Marrakech, numit astfel datorită culorii solului, prilej cu care vom admira Moscheea Koutoubia, o capodoperă a artei maure construită în stil marocan-andaluz în anul 1158 de către Sultanul Abdelmoumen Al Mouahidi, cunoscută şi ca Moscheea Librarilor, datorită numeroaselor magazine care o înconjurau şi în care se vindeau manuscrise. Moscheea ne va reaminti de versiunea mai veche din Cordoba, deși înălțimea minaretului Koutoubia este mult mai mare față de cel din Andalucia. Vom admira moscheea doar pe afară, deoarece accesul în interior este permis numai musulmanilor. Vom vedea apoi Grădinile Menara, construite în sec. al XII-lea de către califul berber Abd al-Almohad Mu'min, mare parte a grădinii fiind ocupată de livezi de măslini, chiparoşi şi alţi pomi fructiferi, Mormintele Sultanilor Saadieni, o grădină - cimitir în care se odihnesc peste 150 de prinţi şi membri ai familiei regale, Palatul Bahia, care a servit drept palat rezidenţial al vizirului Marrakech-ului, Bab Agnau, cea mai veche poartă care face parte din zidul care înconjoară oraşul, bazarul oraşului şi celebra piaţă Jamaa-el Fna, unde prin intermediul celor care vin să-și valorifice produsele și a celor care vin să le cumpere, ne vom face o idee asupra modalităților prin care aceștia își exprimă cultura veche de câteva secole. Piața este considerată ca cea mai pitorească atracţie a oraşului, unde spectacolul oferit de oamenii şi obiceiurile locului este unic, fiind renumită pentru muzicanții, acrobații, îmblânzitorii de șerpi, povestitorii sau prezicătorii care fac spectacol, dar și pentru restaurantele și terasele din zona unde vom putea gusta din preparatele tradiționale marocane. Cină și cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Marrakech – Essauira – Marrakech
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale
  • Optionale:  Excursie de 1 zi la Essaouira cu ghid local și însoțitor de grup
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale sau excursie opţională de o zi la Essaouira, oraş portuar pe coasta Oceanului Atlantic şi totodată staţiune de litoral, renumit pentru Medina sa cu ziduri fortificate, numită anterior Mogador, nume care provine de la cuvântul fenician „Migdol” şi care înseamnă „o mică cetate”, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vă veți convinge la fața locului de ce Essaouira este numită „bijuteria Atlanticului” de pe vremea când Orson Welles a filmat aici în anul 1949 scene din celebra producție cinematografică Othello. Veți face un tur de oraş însoţiţi de ghidul local, alături de care veți vedea fortificaţiile impresionante, portul pescăresc şi medina, veți explora souq-ul local, veți descoperi străduţele înguste, străjuite de vechile ziduri ale medinei, care i-a inspirat pe marii muzicieni precum Jimmy Hendrix sau Cat Stevens şi veți colinda magazinele în căutare de suveniruri specifice, precum cele prelucrate din lemn de thuya. Întoarcere la Marrakech pentru cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*). Seara, opţional transfer pentru o cină ca în poveștile orientale, la celebrul Restaurant Ksar El Hamra, unde vom asista la un spectacol de „belly dance”.


Ziua 11. Marrakech – Paris – Bucureşti
  • Transport:  Avion
  • Obiective:  timp liber la dispoziție pentru vizite individuale
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1277 (10:30 / 14:55), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul AF 1088 (20:10 / 00:05).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Paris – Marrakech și retur cu compania Air France
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 10 nopţi cazare în hoteluri de 4*
  • mesele menţionate în program: 10 mic dejunuri şi 8 cine
  • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
  • vizitele şi biletele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program (mai puțin Moscheea Hassan II)
  • excursie cu autovehicule 4x4 în Deșertul Sahara
  • ghid local pentru toată perioada excursiei
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • băuturile în cadrul dejunurilor sau cinelor (alcoolice sau non alcoolice)
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • cină cu spectacol tradiţional marocan la Restaurantul Ksar El Hamra din Marrakech: aprox. 70 euro/pers. (se achită din țară) • excursie de 1 zi la Essaouira cu ghid local și însoțitor de grup: 70 euro/pers. (se achită din țară) • intrare în Moscheea Hassan al II-lea: aprox. 14 euro/pers. (se achită la fața locului) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferenţa de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte: paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program poate include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate și prin urmare vă recomandăm să evaluați și adaptați această informație, în funcție de propriile condiții de sănătate; dacă aveți întrebări sau nelămuriri, rugăm să ne contactați pentru mai multe detalii
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștr
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
05 Apr - 15 Apr, 2025
EUR213500EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
05 Apr - 15 Apr, 2025
EUR375000EUR