Sunteți invitați într-o călătorie extraordinară pentru a explora captivantele orașe ale Coastei de Est a Statelor Unite și ale Canadei de Est. Veți vizita cele mai importante centre politice, economice şi culturale americane: New York, Boston, Washington și canadiene: Montreal, Quebec, Ottawa, Toronto, veți afla mai multe amănunte despre miturile fondatoare în cele mai importante centre istorice: Philadelphia, Baltimore şi Harrisburg şi, ca o surpriză deosebită, în Lancaster veți afla care sunt valorile după care se ghidează vieţile uneia dintre cele mai interesante şi mai izolate comunităţi, cea a credincioşilor Amish. De asemenea, veți avea ocazia să vă bucuraţi de splendoarea magnificei cascade Niagara și a celor 1000 de insule de pe Fluviul Saint Lawrence. Toate, aşa cum v-am obişnuit, într-un circuit la superlativ, marca Agentiei noastre.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin SUA și Canada de Est
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: SUA și Canada de Est
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Grădinile Publice Boston Common și Back Bay (Boston), Fluviul Saint Lawrence și peisajul romantic al Quebecului, Parcul Național 1000 Insule cu peisajele acvatice și insulare (Rockport), Mount Royal și parcurile sale de belvedere (Montreal), Cascada Niagara (Niagara Falls), Canalul Rideau și peisajul Dealului Parlamentului (Ottawa), Central Park (New York).
Obiective arta: Trinity Church și Old State House (Boston), Chateau Frontenac și Catedrala Notre Dame de Quebec (Quebec), Oratoriul St. Joseph și Biserica Notre Dame (Montreal), Clădirile Parlamentului și Rideau Hall (Ottawa), Capitolul din Harrisburg și Capitol Hill (Washington D.C.), Empire State Building, Rockefeller Center și Flatiron Building (New York).
Obiective traditii: Freedom Trail și istoria Revoluției Americane (Boston), Cultura francofonă conservată din Quebec, Universitatea Harvard și McGill (Boston și Montreal), Turul istoric al Philadelphia și Liberty Bell (Philadelphia), Muzeul Smithsonian și Memorialul Jefferson (Washington D.C.), Cartierul Brooklyn și diversitatea sa culturală (New York).
Obiective distractii: Croazieră printre 1000 Insule (Rockport), Explorarea orașului subteran din Montreal, Plimbare cu vaporașul la Cascada Niagara, Timp liber pentru cumpărături la Macy's și Century 21 (New York), Vizionarea unui spectacol pe Broadway (New York).
Info tarif:
1300 EURO + 3750 USD / loc în cameră dublă
Nr minim de turisti: 20
Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va recalcula)
Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 12
PROGRAMZiua 1. București – Paris – New York- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Hilton Garden Inn Midtown (sau similar)
- Transport: Avion
Autocar
- Descriere: Întâlnire cu însoțitorul de grup la aeroportul Henri Coandă la ora 12:00, (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1889 (15:00 / 17:10), de unde vom pleca spre New York cu zborul AF 012 (20:30 / 22:25). Sosire la New York și transfer pentru cazare la Hotel Hilton Garden Inn Midtown (sau similar).
Ziua 2. New York – Boston- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: tur panoramic de oraş
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Boston, capitala și cel mai mare oraș din Statul Massachusetts, unul dintre cele mai vechi orașe din Statele Unite. Bostonul este supranumit şi leagănul Americii moderne, în special datorită faptului că aici se găsesc cele mai prestigioase universităţi de pe continent dar şi cele mai moderne clădiri care împânzesc oraşul de la un capăt la celălalt. Se spune că Bostonul este unul dintre cele mai frumoase oraşe din State, unul dintre oraşele în care oricine şi-ar dori să trăiască. Vom face un tur panoramic de oraş cu ghid local care va include zona istorică a oraşului cu Freedom Trail, „poteca” de cărămidă roşie de aprox. 4 km, care străbate cartierele oraşului legate de istoria Revoluției Americane, Harvard, cea mai veche universitate din SUA, Piața Copley și grădinile publice Boston Common, vechiul cartier Beacon Hill, construit în stil englezesc, Back Bay, un alt cunoscut cartier construit în stil victorian, Trinity Church, una dintre cele mai frumoase catedrale din SUA, Old State House, fostul sediu al Adunării legislative din Massachusetts, Quincy Market, simbolul oraşului Boston, care în sec. al XIX-lea era una dintre cele mai mari piețe din SUA, Cambridge Common, parcul în care se plimbă studenții de la Harvard și Fanueil Hall, locul de întâlnire al luptătorilor pentru Independența de sub dominația Coroanei Britanice precum Samuel Adams şi James Otis. Cazare în Boston la Hotel Holiday Inn (sau similar).
Ziua 3. Boston – Concord – Montpellier – Quebec- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Best Western Plus City Centre (sau similar)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Canada, traversând statele New Hampshire și Vermont, aflate în regiunea New England - Noua Anglie. Acestea se numără printre primele state intrate în Uniunea Statelor Americane, New Hampshire în anul 1788 și Vermont în anul 1791, iar în prezent sunt unele dintre cele mai mici, atât ca suprafață cât și ca populație. Vom face scurte opriri în capitalele acestor două state, orașul Concord, fondat în anul 1659 și orașul Montpellier, fondat în anul 1787. După ce vom părăsi teritoriul SUA, trecând frontiera cu provincia canadiană Quebec, ne vom îndrepta spre Quebec, fondat în anul 1608 de Samuel de Champlain, unul dintre cele mai vechi oraşe din America de Nord, reşedinţa administrativă a provinciei cu acelaşi nume, care îşi datorează numele etnicilor Algonquin care îl numeau Kebec, în traducere, „locul unde râul se îngustează”. Quebecul, este un oraș romantic care a știut cum să conserve cultura francofonă și spiritul european, devenind astfel unul dintre cele mai îndrăgite orașe din Canada. Rivalitatea dintre englezii și francezii din America de Nord a dus la un război care a durat șapte ani, astfel încât, ocupat de către englezi în anul 1759, Quebecul a reușit să obțină totuși dreptul de a folosi și proteja limba și cultura franceză. Așezat pe un promontoriu, pe malul fluviului Saint Laurent (în engleză Saint Lawrence), cel dintâi așezământ francez de pe continentul nord-american, Quebecul, considerat a fi inima Canadei franceze, este un oraș istoric, de un șarm aparte, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cazare în Quebec la Hotel Best Western Plus City Centre (sau similar).
Ziua 4. Quebec – Montreal- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Le Contlie Suites (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: tur panoramic de oras
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face un tur panoramic cu ghid local în Vieux-Quebec, orașul vechi cu ziduri fortificate, singurele din America de Nord, inima istorică a Quebecului, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, prilej cu care vom admira arhitectura europeană, istoria bogată și cultura vibrantă a unui oraș vechi de sute de ani. Tuul va include simbolul Quebecului, Chateau Frontenac, construit în stilul unui castel francez, o bijuterie arhitecturală care domină peisajul orașului vechi și oferă priveliști uimitoare asupra râului Saint Lawrence, Clădirea Parlamentului, Sediul Adunării Naționale a Quebecului, o clădire impresionantă în stil Second Empire, cu o fațadă decorată cu statui ale figurilor istorice importante din istoria Quebecului și Catedrala Notre Dame de Quebec, cea mai veche din America de Nord care ne va impresiona prin arhitectura sa grandioasă și interiorul cu vitralii minunate și opere de artă religioasă. Vom continua cu Primăria, un exemplu excelent de arhitectură civic-colonială, înconjurată de piețe pline de viață și cu Palatul Regal care a fost cândva centrul vieții politice și administrative din Quebec, în prezent un simbol al istoriei și culturii orașului, cu o atmosferă regală și arhitectură impresionantă. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Montreal, cel mai mare oraș din Provincia Quebec, situat la confluența cursurilor de apă Sfântul Laurenţiu şi Ottawa, pe Insula Montreal şi pe alte 74 de insule precum Insula Maicilor, Ile-Bizard, Ile-Ste-Helene și Ile-Notre-Dame. Cazare în Montreal la Hotel Le Contlie Suites (sau similar).
Ziua 5. Montreal- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Contlie Suites (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: turul panoramic de oraș
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată Montrealului, oraș sofisticat, avangardist, care este cea de-a treia mare aglomerare urbană din lumea vorbitoare de limbă franceză, după Paris și Kinshasa. Împreună cu ghidul local vom porni în turul panoramic de oraș, în timpul căruia vom observa contrastul între orașul vechi, cu străduțe înguste și orașul modern, cu clădiri impresionante. Vom vedea Piața Jacques Cartier, după care vom intra în Biserica Notre Dame, construită în anul 1829 în stil neogotic, cunoscută și sub denumirea de „capela nunților”, aici căsătorindu-se în anul 1994 și Celine Dion. Ne vom îndrepta apoi spre Mount Royal, zona rezidențială cu un frumos parc cu numeroase puncte de belvedere de unde vom putea admira frumoasa panoramă a orașului, după care vom vizita Oratoriul St. Joseph, cu dimensiuni impresionabile, care are al doilea dom ca mărime din lume după cel al Basilicii San Pietro din Vatican. Turul panoramic va continua cu Universitatea McGill, Stadionul Olimpic și vechiul port. Vom „explora” apoi Underground City, orașul subteran realizat în scopul protejării împotriva temperaturilor scăzute care se înregistrează iarna, cu peste 32 km de tuneluri care găzduiesc centre comerciale, hoteluri, bănci, chiar și muzee. Cazare în Montreal la Hotel Le Contlie Suites (sau similar).
Ziua 6. Montreal – Ottawa- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Embassy (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: tur panoramic de oraș
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Ottawa, capitala Canadei, un oraș verde al cărui nume provine de la numele primilor locuitori, numiţi de alte triburi locale „ottawa” sau „cei care fac negoţ cu străinii”, datorită atitudinii lor pacifiste față de colonizatori. Odată ajunși în Ottawa ne vom întâlni cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic de oraș, Ottawa fiind considerat pentru mult timp chintesența celor mai diversificate atracții turistice, un oraș multicultural în care s-au strâns laolaltă tradiții, obiceiuri și culturi diferite. După un început modest ca mic oraș forestier, Ottawa a fost desemnat capitala Canadei de către Regina Victoria în anul 1857, în prezent fiind un centru urban vibrant, adăpostit între Râul Ottawa, Canalul Rideau și Râul Rideau, cu vedere spre dealurile Gatineau ale Quebecului. Turul panoramic va include Canalul Rideau, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, locul perfect pentru plimbări pe malul său, plimbări cu barca vara sau patinaj pe gheață iarna, când devine cel mai lung patinoar natural din lume, Dealul Parlamentului, una dintre cele mai iconice locații din Ottawa și centrul politic al Canadei, deoarece pe acest deal se află clădirile impresionante ale Parlamentului care creează un aer de eleganță europeană, cu spirale neo-gotice și turnuri care se înalță spre cer, Rideau Hall, reședința oficială a Guvernatorului General al Canadei, construită la mijlocul sec. al XIX-lea, clădire magnifică care servește nu doar ca reședință, ci și ca loc pentru ceremoniile de stat și alte evenimente oficiale, Laurier House, muzeu național și fostă reședință a doi dintre cei mai importanți prim-miniștri ai Canadei: Sir Wilfrid Laurier și William Lyon Mackenzie King și Monetăria Regală Canadiană, locul unde sunt produse monedele de circulație și colecție ale Canadei, precum și alte produse din metale prețioase, cum ar fi medaliile și lingourile. Ne vom putea plimba apoi pe Strada Sparks una dintre cele mai vechi străzi pietonale din Canada, cunoscută pentru arhitectura sa istorică și pentru faptul că este un important centru comercial și de divertisment. Cazare în Ottawa la Hotel Embassy (sau similar).
Ziua 7. Ottawa – Rockport – Parcul Național 1000 Insule – Toronto- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Express Toronto Downtown (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: croazieră
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom pleca spre Rockport, de unde vom pleca într-o croazieră în zona cunoscută drept Parcul Național 1000 Insule, cu peisaje incredibile și case de vis. Situat pe granița dintre Canada și Statele Unite, de-a lungul râului Saint Lawrence, parcul cuprinde un arhipelag format din peste 1.800 de insule, fiecare având propriul său farmec distinctiv. Vom putea admira insule de toate dimensiunile, de la cele mai mici, acoperite doar de câțiva copaci, până la insule mai mari, cu case pitorești sau castele impunătoare, cum ar fi Castelul Boldt. Această plimbare ne va oferi o priveliște uimitoare asupra peisajului acvatic și insular, alături de o bogată viață sălbatică, inclusiv vulturii pleșuvi, vidrele și broaștele țestoase. Ne vom deplasa apoi spre Toronto care se află pe malul nordic al râului Ontario, cel mai mare oraș din Canada, al cincilea cel mai mare oraș din America de Nord, o forță dominantă în afaceri și economie, considerat a fi centrul cultural al Canadei anglofone. Cazare în Toronto la Hotel Holiday Inn Express Downtown (sau similar).
Ziua 8. Toronto – Niagara Falls- Masa: Mic dejun
- Cazare: The Oakes Hotel Overlooking the Falls (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: tur panoramic de oraş
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face un tur panoramic de oraş cu ghid local al metropolei cosmopolite cu cea mai densă populație din Canada, care va include CN Tower, turnul televiziunii, unul dintre cele mai înalte turnuri din lume, cu o înălțime de 553 m, Strada Yonge, una dintre cele mai lungi străzi din lume care trece prin centrul orașului, Cartierul Financiar, unde se găsesc cele mai înalte clădiri de birouri, incluzând turnurile de sticlă și oțel care adăpostesc sediile băncilor și corporațiilor mari din Canada, clădiri iconice precum Turnurile TD (Toronto-Dominion Centre) și First Canadian Place, Primăria Veche, o clădire istorică construită în stil victorian, un simbol al orașului care găzduiește în prezent instanțele de judecată, Primăria Nouă cu un design modern și inovativ, Clădirea Parlamentului, situată în Queen's Park, o clădire impresionantă din punct de vedere arhitectural, construită în stil romanic, Forest Hill, unul dintre cele mai luxoase cartiere rezidențiale renumit pentru vilele sale mari și clădiri de epocă, Universitatea, una dintre cele mai prestigioase universități din Canada, ale cărei clădiri au o arhitectură ce variază de la clădiri gotice din sec. al XIX-lea la structuri moderne. Vom vedea apoi Piața St. Lawrence, o piață istorică cu o arhitectură deosebită care a fost votată ca una dintre cele mai bune piețe de alimente din lume și Chinatown, cartierul chinezesc din Toronto situat în centrul orașului. Ne vom deplasa apoi spre Cascada Niagara, considerată de mulți o minune naturală, care ne va impresiona prin forța sa datorită căderii de apă de la 53 m înălţime și prin debitul său impresionant, care ajunge în timpul verii, la 2800 m3/sec. Opțional, plimbare cu vaporașul care vă va duce până aproape de inima cascadei, prilej cu care veți trăi o experiență inedită trecând „pe sub cascadă”, simțind astfel mai mult grandoarea Niagarei. Vom avea apoi timp liber pentru plimbări individuale, pentru cumpărături sau opțional, veți putea urca în Skylon Tower pentru o vedere panoramică asupra cascadei. Cazare în Niagara Falls (Canada) la The Oakes (sau similar).
Ziua 9. Niagara Falls – Harrisburg – Washington D.C.- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Comfort Inn Downtown (sau similar)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. În această dimineață vom traversa frontiera cu Statele Unite și ne vom îndrepta spre Harrisburg, capitala Statului Pennsylvania - oficial Commonwealth of Pennsylvania, oraș fondat în jurul anului 1719 pe malurile râului Susquehanna, devenit capitală în anul 1812, care a jucat un rol important în istorie în perioada Migrației spre Vest, a Războiului Civil și Revoluției Industriale. În prezent Harrisburg este cunoscut pentru Pennsylvania Farm Show, cea mai mare expoziție agricolă în spațiu închis din Statele Unite și pentru Podul Rockville, cel mai lung pod de cale ferată cu arcade din zidărie din lume. Dar cel mai important obiectiv este Capitoliul, impozantul edificiu construit între anii 1902 și 1906, despre care președintele Theodore Roosevelt a spus la inaugurare că „este cea mai frumoasă clădire pe care am văzut-o vreodată”. Cupola sa este inspirată de cea a Bazilicii Sfântul Petru din Roma, iar marea scară din rotonda principală este inspirată de cea a Operei Garnier din Paris. Traseul zilei va continua spre Washinghton D.C., unde ne vom caza la Hotel Comfort Inn Downtown (sau similar).
Ziua 10. Washington D.C.- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Comfort Inn Downtown (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: tur panoramic
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată capitalei Statelor Unite ale Americii, Washinghton D.C., unde vom face împreună cu ghidul local un tur panoramic care va include Clădirea Capitoliului, situată pe colina numită Capitol Hill, Sediul legislativ al Statelor Unite, Clădirea FBI, Sediul Biroului Federal de Investigații, responsabil pentru aplicarea legilor federale și siguranța națională, Triunghiul Federal, zona guvernamentală din Washington, D.C., ce cuprinde mai multe clădiri importante, precum Departamentul Trezoreriei și Departamentul Justiției, Elipsa, parcul mare și circular situat lângă Casa Albă, utilizat pentru evenimente naționale și ceremonii, Clădirea Arhivelor Naţionale, care găzduiește documente istorice importante, inclusiv Constituția, Declarația de Independență și Carta Drepturilor, Muzeul Smithsonian, de fapt un complex de muzee și centre de cercetare de renume mondial, incluzând Muzeul Național de Istorie Americană și Muzeul Național de Istorie Naturală, Casa Albă, reședința oficială și biroul președintelui Statelor Unite, un simbol global al puterii americane, Memorialul Jefferson, monument dedicat celui de-al treilea președinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson, unul dintre fondatorii națiunii, Monumentul George Washington, obelisc impresionant ridicat în cinstea primului președinte al Statelor Unite, George Washington, Embassy Row, zona care găzduiește ambasade și reprezentații diplomatice şi Cimitirul Arlington, cimitir militar național, unde sunt îngropați veterani americani, președinți și personalități remarcabile, inclusiv John F. Kennedy. Cazare în Washington D.C. la Hotel Comfort Inn Downtown (sau similar).
Ziua 11. Washington D.C. – Baltimore – Philadelphia – New York- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Hilton Garden Inn Midtown (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: tur panoramic oras
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Baltimore, locul de naștere al imnului Statelor Unite, unul dintre cele mai cunoscute porturi ale Statelor Unite situat mai aproape de marile piețe de mărfuri din partea centrală a țării decât orice alt port de pe coasta de est. Această poziționare avantajoasă a jucat un rol fundamental în istoria orașului, întrucât Baltimore a fost timp îndelungat atât al doilea punct de intrare maritimă pentru emigranții de pe coasta de est a Uniunii, după New York, precum și un mare centru industrial. Vom face un tur panoramic al orașului, după care ne vom deplasa spre Philadelphia, care a fost timp de zece ani capitala țării, unde s-au scris şi s-au adoptat două documente de importanţă majoră: Declaraţia de Independență, la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi Constituţia Statelor Unite. Vom face alături de ghidul local un tur panoramic al oraşului, care va include Christ Church, o biserică istorică cu o arhitectură colonială remarcabilă, fondată în anul 1695, care a servit ca loc de închinare pentru mulți dintre părinții fondatori, Centrul Civic și City Hall, o clădire impresionantă cu turnul său iconic, care găzduiește birourile primăriei, Reading Terminal Market, un loc vibrant plin de standuri cu alimente locale, produse proaspete și preparate culinare delicioase, Piața Independenței unde se află Independence Hall, locul unde au fost semnate Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite și pavilionul care găzduieşte „Liberty Bell”, un simbol al libertății și independenței. Dacă se va putea, vom vizita sala în care s-a semnat Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite. Frumoasa zonă centrală, amintește de momentele de mare intensitate trăite de americani în timpul formării primei Confederații. Majoritatea personajelor istorice care au participat la semnarea Declarației de Independență sunt evocate prin monumente şi statui, aici istoria îmbinându-se în mod armonios cu modernul reflectat de noile clădiri spectaculoase care s-au ridicat în vecinătatea centrului istoric. În continuarea zilei vom pleca spre New York, unde ne vom caza la Hotel Hilton Garden Inn Midtown (sau similar).
Ziua 12. New York- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Hilton Garden Inn Midtown (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur panoramic de oraş
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată orașului New York, cunoscut şi sub denumirea de „The Big Apple”, metropola cu cea mai mare densitate de locuitori din Statele Unite, care are peste 19,2 milioane de rezidenţi pe o arie de 830 km². Tur panoramic de oraş cu ghid local care va include cele mai reprezentative obiective turistice ale New Yorkului, printre care Empire State Building, cea mai înaltă clădire din New York, Times Square, unul dintre locurile în care ne vom convinge că oraşul parcă nu doarme niciodată, un loc plin de viaţă, cunoscut pentru reclamele imense dar şi pentru numeroasele teatre şi cinematografe de pe Broadway, celebra arenă Madison Square Garden, Greenwich Village, cartierul boem al artiştilor americani, emblematicul Central Park, Clădirea Flatiron, una dintre primele clădiri din lume la construcția căreia s-a folosit oţelul, deschizându-se astfel era zgârie-norilor, vestitul Rockefeller Center care găzduieşte 19 clădiri comerciale, Radio City Music Hall, unde au loc concerte şi spectacole celebre, centrul financiar Wall Street, New York Public Library, impresionanta bibliotecă publică a oraşului, Carnegie Hall, prima mare sală de concerte din New York, Sediul Naţiunilor Unite, un hub global al diplomației, unde liderii și delegații din întreaga lume se reunesc pentru a discuta și soluționa provocările globale, Bryant Park, unde au loc celebre prezentări de modă primăvara şi toamna și unde vara se pot viziona gratuit filme clasice, Union Square, locul obişnuit al oratorilor locali, Lincoln Center, complex dedicat diferitelor arte interpretative, Chelsea, un cartier vibrant din partea de vest a Manhattanului, cunoscut pentru amestecul său de cultură artistică, gastronomie și spații verzi şi Districtul Garment, cunoscut ca un hub al producției de îmbrăcăminte și design, parte esențială din peisajul modei din New York. După-amiază timp liber pentru activități individuale sau cumpărături. Vă așteaptă cu ușile larg deschise Macy’s, cel mai mare magazin universal din lume, vestit pentru scările rulante din lemn care sunt funcţionale şi în prezent, dar și Century 21, cel mai bun magazin cu haine de designer la reducere. Chiar dacă nu veţi cumpăra nimic, veţi putea admira produsele din vitrinele frumos decorate, ceea ce în acest oraş este o activitate în sine. Seara veţi putea admira reclamele luminoase din Times Square, vă veţi putea bucura de fantastica panoramă a oraşului, cu toate luminile sale strălucitoare, de la ultimul etaj al clădirii Empire State Building sau din Rockefeller Center și nu în ultimul rând, veţi putea participa la unul dintre numeroasele spectacole de pe Broadway (preţul biletelor variază în funcţie de spectacol). Cazare în New York la Hotel Hilton Garden Inn Midtown (sau similar).
Ziua 13. New York – Amsterdam- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun. În cursul dimineții vom vizita Brooklyn-ul, al doilea district al New York-ului ca suprafață și primul ca număr de locuitori, oraș de sine stătător până în anul 1898, când a fost anexat la New York. Datorită industriei înfloritoare și a pitorescului așezării, acesta a fost preferat de emigranți, în Brooklin trăind în prezent peste 90 de grupuri etnice: evrei, irlandezi, latino-americani, polonezi, ruși, italieni, asiatici. Vom admira zona Dumbo, Wiliamsburg și Brooklyn Hights, o incursiune prin care vom experimenta noi culturi, obiceiuri și gastronomii. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 646 (18:30 / 07:45).
Ziua 14. Amsterdam – București- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la ora 07:45 la Amsterdam, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1373 (09:30 / 13:10).